M-am trezit in zori cu vise-ncurcate printre gene si cu ganduri inecate-n soapte calde de vara. O ultima raza ratacita printre petuniile rosii se chinuie sa strapunga aerul prin fereastra intredeschisa, ca sa-mi fure ultimele clipe de noapte de vara. Mi-am ascuns instinctiv chipul sub cearsaful cu fluturi, desi stiu ca n-o sa dureze prea mult, pentru ca razele nu se lasa niciodata pacalite de trucuri copilaresti. Am ramas asa, nemiscata, minute in sir, asteptand sa se intample ceva… Si-n asteptarea asta absurda m-a cuprins dorul…
.jpg)
A inceput cu un oftat de litere insiruite abstract pe portativul fiintei, intr-un acord atat de cunoscut, dar pe care nu stiu de unde sa-l desprind. M-a cuprins o moleseala bizara, amestecata cu nostalgie, ca-ntr-un joc de pensule pe o panza invizibila. Mi-e dor… Nu stiu de ce sau de cine, nu stiu pana cand. O clipa am crezut ca e doar o frantura de vis care-si face de cap la adapostul aripilor de fluturi impanziti pe cearsaf. Dar nu… Mi-e dor si mie, nu doar viselor mele purtate in atatea locuri in vara asta plina de lumina. Imi aud bataile inimii – ritmate, aranjate subtil in cantec ostenit de trairi fara nume. Le-am lasat sa se piarda intr-un ecou mut si sa-mi poarte gandul spre nostalgia fara nume, in linistea odaii. Nimic. Pasii imi suna gol, lasand urme de dor pe un curcubeu ireal care-i poarta spre necunoscut. De ce mi-e dor?
Mi-e dor de… dimineti cu racoare parfumata plonjand in ceaiul din ceasca asezata-n pervaz; mi-e dor de graba cu care-mi arunc privirea in oglinda inainte sa chem liftul; mi-e dor de glasurile subtiri, razvratite-n clinchete de ras imprastiat pe sub castani; mi-e dor sa-mi las privirea sa alunece dincolo de sticla aburita, fara ca nimeni sa stie ce se ascunde in ea; mi-e dor de ploaie rece siroind pe geamuri de tramvai si de chipuri straine care mi s-au intiparit candva in suflet; mi-e dor de frunze galbene si rosii si portocalii sfaramate in palme in dupa-amieze cu soare timid si dorinte nerostite; mi-e dor de acorduri tarzii, ascunse-n cafeneaua din parc si de imbratisari calde pe aleile pustii… Mi-e dor de…
A fost de ajuns sa rostesc in gand sunetele, rar si apasat, ca pe un nume pe care il porti mereu in amintire, dar pe care te incapatanezi sa nu-l rostesti niciodata cu glas tare. M-am trezit brusc, cu genele arcuite de raza ce reusise sa strapunga aerul diafan din odaie. Visele de vara s-au ingramadit intr-o clipa in cutiute aurii, aranjate frumos pe rafturi de memorie. Mi-am aruncat pe chip cativa stropi de roua si mi-am clatit zambetul in aburii de ceai care alinta petuniile. Mi-am deschis apoi larg ferestrele sufletului si-am lasat cuvintele sa curga intr-o lacrima neplansa, de bucurie sublima… Mi-e atat de dor de toamna!