Uneori visele mi se topesc in somn adanc din care amintirea nu le poate scoate la lumina zilei. Alteori plutesc pe unde nevazute de lumina, intre lumi paralele care se intersecteaza voluntar in reverii premeditate. Se intampla insa, cateodata, ca visul sa-mi cuprinda fiinta in panze nevazute de fiori argintii – pulbere de stele aruncata zadarnic peste realul banal – in care imi ascund ganduri de-o clipa, prelinse in dorinta…
Simt ca mi s-a lipit de suflet visul acesta risipit in fire de praf nevazut, ca şi cum universul intreg s-a inghesuit intr-o singura clipa, suprema. Ma trezesc din el, in dimineti cu raze ametitoare, oglindite in ceasca de cafea si continui sa stau aşa, cu obrazul lipit de perna, aşteptand sa prind o fracţiune de secunda in care respiraţia doboara cuvintele şi le transforma in taceri dorite, neştiute. E de ajuns sa inchid ochii si sa ma las purtata in lumea de sub pleoapele mele. Mi-e trupul o mare zbuciumata, pe care nicio corabie nu indrazneste sa se aventureze. Valuri nebune din care se nasc mii şi mii de aripi, intr-un zbor disperat catre un cer inexistent. Albastru inocent, topit in sclipiri de verde. Plutire lenta pe o petala lila scuturata dintr-un liliac inflorit mult prea tarziu.
Imi aluneca degetele in desene complicate pe trupul tau adormit in vapaia aproape stinsa a noptii de vara. Pensule tocite de prea multe alunecari dorite, de prea multe desene ne-ncepute niciodata. Fara sa vreau, nasc opere de arta pe o panza vie si simt zvacnirea vietii in fiecare por. Apoi, tarziu, genele mi se-mpletesc cu ale tale intr-un fel de sarut al privirilor care isi raspandeste fiorul in toata fiinta. Iţi simt mainile calde alunecandu-mi cu mişcari spontan studiate peste trupul care inca tremura de adierea diminetii. Imi desenezi umerii cu mişcari precise şi simt cum ceva in mine se rupe haotic in mii de stele pe care in zadar incerc sa le adun. Le simt imprastiate peste tot in fiinta mea şi plang şi ma orbeşte lumina lor, reflectata in lacrimi inocente – ascunzis pentru o lume pe care nu credeam ca voi invaţa vreodata sa o simt. Iti ating in treacat obrazul cu o bucla stinghera, care-mi cade peste frunte. Ma priveşti, ca şi cum cu mine se sfarşeşte cel din urma vis. Tarziu, imi iei degetele – pensule obosite – in palmele tale. Imi saruţi fiecare unghie, pentru ca iti place cum zambesc prin somn inainte sa ma trezesc din visul meu de vara.
Deschid ochii incet, de parca as vrea sa prelungesc visul in vesnicie. Esti inca aici, iar trezirea din vis nu e decat un ultim retus, facut in graba desenelor nocturne. Iti depui semnatura – sarut fugar – pe umarul meu lenes si dispari in realul improvizat odata cu venirea zorilor. Iar eu... eu inca mai simt aripile unui vis de vara, in zborul matinal catre o noua zi.